Patetica

   Cândva s-a spus cã iubirea înseamnã sã-i dai cuiva puterea de a te distruge cu încrederea cã nu o va face...

  Ceaikovski, copilul de porţelan, a deschis braţele că să se îmbrăţişeze pe sine însuşi, în ultima sa lucrare, Patetica, Simfonia nr.6 în Si minor. Este cea mai măreaţă din simfoniile sale, iar ultima parte degajă un pesimism nemaiantalnit, parcă premonitoriu...A murit la mai puţin de o săptămâna de la premieră...

  Ceaikovsky s-a luptat toată viaţă cu problemele de arhitectură din cadrul compoziţiilor. Era foarte preocupat de formă şi abia cu "Simfonia a patra" a dezvoltat un gen de formă care se potriveşte cu natura lirică şi impetuoasă a muzicii lui. Ultimele trei simfonii încalcă toate regulile stabilite de manuale. Au o linie emoţională constantă şi o consistentă specifică măiestriei artistice. 


  Baletul lui Ceaikovsky este un comentariu orchestral în care ritmul, metrul, melodia, armonia, dar mai ales timbrul, caracterizează şi inspiră mişcarea coregrafică..."Lacul lebedelor", "Frumoasă din pădurea adormită", "Spărgătorul de nuci"...Ori de câte ori a găsit un libret a cărui eroina îi trezea simpatia si inspiraţia, scria o muzică cutremurătoare. Astfel au luat naştere "Evgheni Onedin" sau "Dama de pică", două opere liniştite, cu un sfârşit autentic, ca în viaţă... 
Un sfârşit care ar fi rănit instinctele teatrale ale lui Verdi... 
Viaţa zbuciumată a lui Ceaikovski 
                                    
                                      Şi ar putea ea citi invers