Mersul pe sârmă

   Vin momente în viaţa fiecãruia dintre noi, când contolul ce-l avem asupra noastrã, asupra sãnãtãţii, ne scapã printre degete. Cei mai mulţi dintre noi avem drept scop sã punem din nou stãpanire pe situaţie. Cea mai bunã modalitate de a te lupta cu haosul este doar haosul... 

Haosul...prin definiţie, nu poate fi controlat. Odatã introdus, toatã ordinea şi toate intenţiile nu mai au nici-un randament. Rezultatul haosului nu poate fi prezis. Singura certitudine pe care o aduce...este doar devastarea ce o lasã în urma sa. 

Îngerii nu ştiu niciodată ce e timpul. Feţele lor albe sunt altfel. Unele sunt înţelepte şi au ochi albaştri, frumoşi. Altele se pot schimba pentru o oră. Pentru o oră faţa lor pare ciudată. 

Poate fi roz, bleu, arămie. 

Timpul este ca valurile ce nu se întorc niciodată...Iar îngerii te duc de mână către pământul promis, unde mierea se revarsă. 

Unde erai tu când eu eram epuizat şi distrus, neştiind dacă o să revin la viaţă? Zilele se scurgeau şi priveam de la fereastra mea direct în soarele strălucitor, dus pe gânduri şi rătăcit în timp. 

Spre seară, ploaia cădea întunecată şi molcomă, în timp ce eu persistam în acest joc periculos dar irezistibil, de a face o plimbare divină prin tăcerea noastră. Ştiam că a sosit clipa pentru a ucide trecutul şi a reveni la viaţă. 

Am făcut o plimbare divină prin tăcerea noastră... 

Ştiam că aşteptarea a început. 

Şi am pornit drep spre soarele strălucitor. 

Îmi lipseşti atât de mult! 
Ţi-am căutat sufletul pereche în toate oceanele lumii şi am sfârşit învârtindu-mă într-un acvariu, an de an... 

Un om înţelept mi-a spus să merg pe un singur drum. Către lumina zilei. Să ascult vocea din adâncul meu, chemarea inimii, iar când vântul va sufla dulce, să închid ochii şi voi afla ieşirea din întuneric... 

Îmi vei trimite un înger pe pământul unei stele de dimineaţă. 

Un om înţelept mi-a spus să caut trandafiri de-a lungul drumului dar să mă feresc de spini. 

Un om înţelept mi-a spus că pot doar ridica mâna pentru a ajunge la formula magică şi să găsesc uşa către pământul promis, unde mierea se revarsă... 

Doar trebuie să am încredere în mine şi să-mi ascult vocea din adâncul meu, chemarea inimii. 

Voi închide ochii şi voi afla... 

Ieşirea din întuneric. 

Iată-mă, sunt aici, pe pământul unei stele de dimineaţă! 

Aici soarele doarme liniştit, o zi este cât un secol, oceanele calme şi roşii sunt promisiunea unor mângâieri fierbinţi. 

Pentru visele mele îmi rezerv viaţa întreagă. Pentru dorinţele mele îmi păstrez nopţile. 

Îmi doresc că nopţile să dureze o veşnicie, întunericul din jurul meu să ţărmuiască o mare de soare şi să apun o dată cu soarele, 

Dormind, 

Plângând, 

Cu tine. 

Treisutesaizecisicinci de zile de lumina vor fi oferite de către noapte, pentru un moment de joacă al poeţilor. 

Apoi nu va mai rămâne nimic de spus. 

Doar noi coborând o dată cu Soarele, 

Dormind, 

Plângând, 

Visând, 

Imbratisati. 

Dar tu, de acolo, din frig, însingurată, îmbătrânită, 

Poţi să mă simţi? 

Eu tot bântui pe coridoare, cu zâmbetul ofilit. Cineva stă dezbrăcat lângă telefon, aşteptând o chemare. 

Aş vrea să mă ajuţi să car stânca spre vârful muntelui! Aş vrea să mă întorc acasă. Asta dacă totul nu e decât o iluzie şi viermii nu mi-au ronţăit deja creierul...M-am săturat să sparg mereu sticle, să arunc cu pietre şi să bat cu pumnul în podea. Ajută-mă! Nu-mi spune că nu mai e nici o speranţa! Înstrăinaţi, ne prabusïm. 

Înghiţit de febra tristeţii, dincolo de tunelul viziunii, realitatea se şterge asemenea umbrelor în noapte...Iar iedera creşte deasupra uşii... 

Vin momente în viaţa fiecãruia dintre noi, când contolul ce-l avem asupra noastrã, asupra sãnãtãţii, ne scapã printre degete. Cea mai bunã modalitate de a te lupta cu haosul 

este doar haosul...Dar rezultatul haosului nu poate fi prezis. Singura certitudine pe care o aduce... 

...este doar devastarea pe care o lasã în urmă.