Agonie

   Ai încredere în inima ta, dacã marea ia foc, trãieşte cu dragoste când stelele merg înapoi... 

Ştiu cât de mult îţi doreşti sã mergi acasã. Cred c-am descoperit cum pot ajunge acasã. 
Se spune cã folosim doar o micã parte din creier. Asta când nu dormim. Când dormim, mintea noastrã e capabilã de aproape orice. Dar uneori, parcã s-ar creea singurã, 
În vise, mintea noastră face asta întruna. Noi ne creãm şi ne percepem lumea în acelaşi timp. Iar mintea noastrã face asta atât de bine, încât noi nici nu ştim cã se intamplã aşa ceva. 
Visele par reale când suntem în ele, doar când ne trezim constientizãm cã s-a întâmplat ceva ireal. 
Sã te întreb ceva. Nu-ţi aduci niciodatã aminte de începutul unui vis, nu? 
În vis, mintea îţi functioneazã mult mai repede, de-aia timpul pare cã se scurge mai lent. 
Construirea unui vis din amintirile tale e cel uşor mod de-a pierde discernãmantul între ce e real şi ce e doar un vis. 

Subconştientul e motivat de cãtre emoţii, nu de cãtre judecatã. 
Spaţiu nedefinit al visului. Subconştientul pur, infinit. Nu se aflã nimic acolo. 

In Inception s-a explorat ideea unui vis într-un alt vis. Orele ar putea însemna ani în subconştient, faptul cã puteam fi prinşi atât de adânc încât, atunci când am ajuns la capãtul subconştientului nostru, nu mai puteam discerne ce este real şi ce nu. 
La-nceput n-a fost atât de rãu, ne simţeam ca nişte zei. Problema era faptul cã ştiam cã nimic nu era real... 

Ideea este ca un virus. Rezistentã. Aşa cum îi hãituiesc proiecţiile pe visãtori.

M-am întors dupã tine, sã-ţi amintesc ceva. Ceva ce ai ştiut cândva. Cã lumea asta nu e realã. 
Întoarce-te, ca sã putem fi din nou tineri amândoi. 

Întoarce-te cu mine.