20 noiembrie 2012
Disperarea e în anticamera conştiinţei, se furişează ca o umbră înşelător de dureroasă...
Van Gogh, se spune că s-a sinucis din cauză că suferea de o boală mintală sau poate că Gauguin i-ar fi luat femeia de care era îndrăgostit. Este posibil dar suicidul a fost cauzat şi de o altă problema. Se poate să fi existat şi traume de natură psihologică dar explozia finală a fost rezultatul deziluziei totale..
Adevărul, în sensul antitezei, este legat de principiul cauză-efect. Cauza şi efectul produc o reacţie în lanţ, care înaintează pe o linie orizontală. Odată cu apariţia lui Hegel, acest lucru s-a schimbat, Hegel a introdus principiul sintezei, opus antitezei. Hegel a adus în lume o linie a disperării în care nu mai este o antiteză. De exemplu, în moralitate, dacă un anumit lucru este corect, opusul lui este greşit. Această mică formulă, "A este A şi A nu este egal cu non A", este prima mişcare în logica clasică. Absoluturile implică antiteză şi aşa poate fi posibilă discuţia despre ce este bine şi ce este greşit, ce este adevărat şi ce este fals. Cu mulţi ani în urmă, puteai să-i spui unei femei să-ţi fie aura sufletului pereche necondiţionat şi deşi era posibil că ea să nu-ţi urmeze sfatul, cel puţin înţelegea la ce te referi. A spune astăzi acelaşi lucru unei fete moderne înseamnă a afirma un "nonsens". Aceeaşi dilema se aplică bărbaţilor fără sensibilitate sau romantism, cu o lipsa acută de orizont... Hegel a adus în omenire o schimbare a gândirii care a exclus antiteză şi a aruncat omenirea sub o linie a disperării, în care omul nu mai poate îmbrăţişa un adevăr şi în mintea lui nu mai există speranţă şi onoare..Faptul că ideile lui Van Gogh şi Hegel s-au intersectat în timp este o coincidenţă bizară. Faptul că în societatea românească actuală toate această lipsă de proiecte a prins contur întunecat este iarăşi o concluzie amară.
Disperarea oamenilor în căutarea adevărului, care nu mai disting binele de rău, adevărul de minciună, îi aruncă într-o rostogolire nesfârşită... Haos şi disperare. O societate fără pace în propria fiinţă şi fără încredere în cei din jur, o depresie generală, o lume in comă... Ai simţit vreodată nemulţumire în suflet sau disperare? Cum îţi exprimi această disperare? Acceptarea sintezei în gândirea ta îţi aduce simţul de cădere în neant, ai puterea să recunoşti asta? Ai puterea să recunoşti că viaţa fără adevăruri, fără dragoste, fără speranţe, fără vise, este un nonsens?
Van Gogh, se spune că s-a sinucis din cauză că suferea de o boală mintală sau poate că Gauguin i-ar fi luat femeia de care era îndrăgostit. Este posibil dar suicidul a fost cauzat şi de o altă problema. Se poate să fi existat şi traume de natură psihologică dar explozia finală a fost rezultatul deziluziei totale..
Van Gogh îşi pusese în gând să creeze o nouă "religie" în care oamenii sensibili, artiştii, să fie deschizători de drumuri. În acest scop, visa să formeze o comunitate artistică la Arles, unde locuia, un Eden al visului-speranţă. Gauguin i s-a alăturat acolo dar după câteva luni între ei au apărut disensiuni violente. Speranţa lui Van Gogh de a fonda o nouă "religie" se spulberase şi curând după aceea s-a sinucis. Moartea speranţei în om l-a atins şi pe Van Gogh. Artistul a murit în disperare. Ceea ce a încercat să facă filozoful în perspectiva întregului univers, aceea a încercat să facă Van Gogh prin geniul lui artistic.Floarea soarelui şi spicele de grâu au picurat sânge, chiar viaţa sa fără speranţă.
Disperarea oamenilor în căutarea adevărului, care nu mai disting binele de rău, adevărul de minciună, îi aruncă într-o rostogolire nesfârşită... Haos şi disperare. O societate fără pace în propria fiinţă şi fără încredere în cei din jur, o depresie generală, o lume in comă... Ai simţit vreodată nemulţumire în suflet sau disperare? Cum îţi exprimi această disperare? Acceptarea sintezei în gândirea ta îţi aduce simţul de cădere în neant, ai puterea să recunoşti asta? Ai puterea să recunoşti că viaţa fără adevăruri, fără dragoste, fără speranţe, fără vise, este un nonsens?
O strângerea de mână...
O strângere de inimă...
Prietenii
Structura timpului
Scenariile de viaţă
Destinul
Pe scenă şi dincolo de scenă
Basme
Scufiţa Roşie
Povestea Frumoasei din Pădurea adormită
Aşteptând rigor mortis
Drama familială
Perspectiva
Influenţe
Scenarii
Convingeri şi hotărâri
Învingători şi învinşi
Predicatele
Modelarea
Ispita
Prescripţia
Demonul
Permisiunea
Eliberarea internă
Aspiraţii
Conversaţii
Concesiunea
Jocurile
Persoana familiară
Eroi
Simţăminte
Reacţii
Încrederea
Neîncrederea
Încrederea
Maturitatea
Dependenţele
Triunghiul dramei
Speranţa
Bătrâneţea
Scena morţii
Râsul de sub ştreang
Piatra de mormânt
Învingători şi învinşi
Timpul-obiectiv
Sisif
Micul Prinţ
Aşteptarea
Glissando
Ulysse
Cenuşăreasa
După terminarea balului
Oameni reali
Mirosul inodor
Schizofrenicul autist
Manechinul ventrilocului
Persoana reală
Emisia culturală
Bunicii
Sunete respiratorii
Accentele
Vocile
Alegerea cuvintelor
Metaforele
Antiteza
Vocile din minte
Dinamica permisiunii
Spiritul
Filosofia
Raţiunea
Chiar aşa, ce spui după Noapte bună?
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu