Întoarcerea

  

Aş putea petrece ore în şir uitându-mă la cer. Sunt atât de multe stele, atât de multe mistere ...şi există o stea foarte specială. Uitându-mă la ea, mă gândesc la o persoană foarte specială... 

  Acum să va spun povestea. Povestea este despre iubire. Unii oameni spun că doi îndrăgostiţi reprezintă un singur suflet, despărţiţi la naştere şi aceste două jumătăţi întotdeauna încerca să se găsească una pe alta. 

Noaptea e solitarã...Creaturile urlã şi vântul îţi trece prin oase. Vânturile acestea sunt pline de voci. Strãmoşii urlã la tine. Îşi strigã poveştile...Cu toate vocile reunite într-un singur glas. 

Versiunea noastră asupra adevãrului este cea care conteazã. Adevãrul este unic. Versiunile sale sunt neadevãruri. 
Am avut şi eu pasiunile mele dar în sufletele noastre ştim cu toţii cine este unica iubire a vieţii noastre scurte şi promitãtoare. Motivul din spatele situaţiei e ordinea fireascã. 

Sã vedem... 
E o chestiune care se referã la voinţa Domnului şi natura umanã. Dar despre natura femininã ce are de spus? Întrebarea pe care o ridicã este...Dacã Dumnezeu a creat lumea, de unde ştim ce lucruri putem schimba şi ce lucruri trebuie sã rãmânã sacre şi inviolabile? Ştiu cã oftezi şi dai din cap dar ştiu şi cã zâmbeşti. De asta te iubesc. Uneori învingi dragonul, alteori te învinge el pe tine. 
Aşadar... 

Fredonez o melodioarã pentru violã de câteva luni în mintea mea. E o apogiaturã înainte de a treia notã. Lent şi simplu. Apoi devine interesant. În şi minor, bineînţeles, 3/4, schimb în 4/4, dupã ce revin la 3/4 bemol 5. Si bemol, cu pauzã de o optime. Sol, se repetã prima pãtrime în primul tempo şi aşa mai departe. E o melodie nu o maladie. Asta-i melodia mea! E ceva dintr-o viatã trecutã sau viitoare. Suntem împreunã. În ultima orã nu m-am gândit decât sã mã arunc de la balcon. Finalul perfect al unei zile perfecte. Veştile proaste mor inevitabil.... 

O perioadã extrem de scurtã am fost Lavoisier şi toate amintirile ghinioanelor anterioare se zãreau în oglinda retrovizoare a viselor mele îndeplinite. Aceasta este rutina fiecãrei zile. Te gândeşti vreodatã la viitor? Viaţa asta lipsitã de noroc nu te mai lasã sã zâmbeşti. De ce nu ne gãsim cuvintele chiar când avem cea mai mare nevoie de ele? Uneori frazele se încheie în mijlocul propoziţiei şi asta mă omoară pe dinăuntru. O carte pe jumãtate cititã e că o idilã trãitã pe jumãtate. 
Am început sã cred cã n-am s-o mai ţin în braţe pe draga mea. Un parazit îmi provoacã dureri cumplite noaptea în timp ce sunt bântuit de vedenii şi voci monstruoase. 
Acest vis al meu îmi va aduce sfârşitul. 
În acest punct al vieţii mele, dacã ştiu ceva cu sigurantã e cã lumea este condusã de aceleaşi forţe nevãzute care ne apropie şi inimile. Ne intersectãm mereu şi mereu urmele precum patinatorii. În timp ce mă tot gândeam în nopţile lungi, un sentiment puternic de deja vu mi-a dat fiori. Am mai fost aici... altãdatã. 
În altã viatã. 

  Ce s-a ales de tânãrul care gonise pânã aici cu acelaşi tren albastru, în ritmul unui poem pentru sufletul lui pereche? 
De ce oare femeia aceia mi-a schimbat cursul vieţii? Îmi amintesc cum îmi spunea: 'Vieţile noastre nu ne aparţin. De la nastere pânã în mormânt suntem legaţi unul de altul în trecut, prezent şi viitor. ' 
De ce nu mă mai priveşte nimeni? Durerea este puternicã dar ochii unui prieten sunt mai puternici. 
Trebuie sã mãrturisesc: inima ca şi dorinţele unei femei rãman un mister pentru mine. Acum între noi este linişte, ca şi pauza dintre note modulând tonul muzicii. 

Afarã cad fulgi de nea pufoşi pe acoperişurile de ţiglă. Precum Soljeniţîn, trudind în Vermont, voi munci temeinic, aici în casa mea din exil dar spre deosebire de Soljeniţîn, eu nu voi fi singur. Poţi sã-ţi pãstrezi influenţa asupra oamenilor, atâta vreme cât le oferi ceva. Supravieţuirea reclamã deseori curaj. Cunoaşterea este o oglindã şi, pentru prima datã în viatã, mi s-a dat voie sã vãd cine sunt cu adevãrat şi cine aş putea deveni. 



  Îmi amintesc cã-i ascultăm bãtãile inimii.Inima ei bătea mult mai încet decât a mea. Avea o anumită candoare, liniştitoare, ca o adiere după o ploaie caldă de vară. 
- Ai idee cât e ceasul? 
- Nu.Cui îi pasã? 
Muzică îi strãlucea în ochi şi i se revãrsă pe buze. O muzicã mai frumoasã decât orice auzisem panã atunci.
Te voi însoţi tot drumul. Uitã-te la mine! Rãmai cu mine, bine? Nu-ţi voi da drumul. 

  Ai avut vreodatã sentimentul cã universul comploteazã împotriva ta? Credinţa, asemeni fricii şi iubirii, este o fortã ce trebuie inteleasã aşa cum înţelegem teoria relativitãţii şi principiul incertitudinii; fenomene ce determinã cursul vieţii noastre. Ieri, viaţa mea se îndrepta într-o direcţie. Astãzi se îndreaptã în altã direcţie. Ieri credeam cã nu voi face niciodatã ce am fãcut azi. Aceste forţe care adesea recreeazã timpul şi spaţiul, care pot da formã şi modificã omul pe care ne imaginãm cã suntem, încep cu mult timp înainte de a ne naşte şi continuã dupã moartea noastrã. Vieţile şi alegerile noastre, la fel ca traiectorie cuantice, sunt înţelese din clipã în clipã. În fiecare punct de intersecţie, fiecare întâlnire sugereazã o nouã direcţie posibilã. Asta este melodia din visul meu. Morţii nu rãman niciodatã morţi. Ciuleşte-ţi urechile şi vei auzi cã nu inceteazã a şuşoti. Vieţile noastre nu ne aparţin...Cuvintele şi grijile sunt ca un stup de viespi agitat. 

  În fiecare dimineatã urc scãrile spre înaltele mele aşteptări/aspiraţii şi totul devine clar. Aş vrea sã poţi vedea lumina asta. Nu-ţi face griji, totul este bine. Totul e incredibil de bine. Acum înţeleg cã limita dintre gãlãgie şi sunet este o convenţie. Toate limitele sunt conventii care asteaptã sã fie depãşite. Se poate depãşi orice convenţie, dacã prima datã îţi imaginezi cã poţi face asta. În astfel de momente...îţi simt bãtãîle inimii la fel de clar ca pe ale mele. Şi ştiu cã separarea este o iluzie. Viaţa mea se extinde cu mult peste limitãrile mele. 



Prima regulã când scrii un blog cu mistere este cã un indiciu bun duce mereu la alt indiciu. 
Şi aşa, adieu! 
Tradus literalmente din francezã înseamnã "du-te cu Dumnezeu". 
Cel mai întuneric este chiar înainte de rãsãrit.



  Existã o singurã regulã care leagã toţi oamenii. Un principiu dominant care defineşte fiecare relaţie de pe Pãmânt. 'Cei slabi sunt vânaţi şi de puternici mâncaţi. ' Sfârşitul meu se apropie cu paşi mari. Nu pot nici sã mãnanc, nici sã dorm. Suferinţele de zi cu zi au devenit ca un ştreang. Aş prefera sã devinã muzicã dar nu se va întâmpla asta, nu-i aşa? 

A fi înseamnã a fi observat. Astfel, poţi sã te cunoşti doar prin ochii celorlalţi. Natura imortalitãţii noastre stã în consecinţele cuvintelor noastre şi în faptele noastre, ce se distribuie de-a lungul timpului. 

Unchiul meu era om de stiintã, dar credea cã iubirea e realã. Cã e un fel de fenomen natural. Credea cã iubirea putea dãinui mai mult decât moartea. 

Crezi cã o sã-ţi asculte cineva rugãciunea şi o sã se coboare din cer? Poate. Poate într-o zi. Într-o zi o sã te lase speranţa. E mai uşor sã trãieşti cu sperantã. Cred cã ne asteaptã o altã lume, o lume mai bunã. 
Şi te voi aştepta acolo. 

Cred cã nu rãmânem pentru mult timp morţi. Cautã-mã sub stelele unde ne-am sãrutat întâia oarã. 

Cred cã moartea este doar o uşã. Când se închide, se deschide alta. Dacã aş vrea sã-mi imaginez raiul, mi-aş imagina o usã deschizându-se. 

  Afarã cad fulgi de nea pufoşi pe acoperişurile de ţiglă şi pe pereţii de granit. Orice veţi face, va avea acelaşi efect ca o picãturã de apã într-un ocean. Dar ce e un ocean, dacã nu o multitudine de picãturi? 

Se stinge focul. Numai bine, am terminat povestea.