Copacul batran se ridică mândru, înalt şi singur umbrind lumea de sub el.
Aici e leagănul tuturor lucrurilor pe care le iubesc, aici păstrez amintirea ta.
Şi atunci când mă trezesc îngheţat în noroiul realităţii departe de ochii tăi dragi, mă reîntorc aici în locul acesta apropiat şi găsesc alinare în perfecţiunea conştinţei tale.
-Da, ninge al dracului de tare. Iarna e abia la inceput.
-As fi vrut sa cred că devine mai uşor. Nu-i adevărat. Dacă e o uşurare, presupun că aceasta ar fi faptul că te obişnuieşti cu durerea.
Am fost la un psiholog, pentru durere.
Nu ştiu de ce.
Voiam numai să-mi treacă răul.
Voiam răspunsuri la întrebări la care nu se poate răspunde. A zis ceva ce mi-a rămas în cap. Nu știu dacă e din cauză a ce a spus sau cum a spus-o.
A zis: "Am niște vești bune și câteva vești rele".
Vestea rea e că n-ai să mai fii niciodată așa cum ai fost. N-ai să mai fii întreg. Niciodată.
Ţi-ai pierdut umbra şi nu există nimic care să-i ţină locul.
Vestea bună e că de îndată ce accepţi asta dai frâu liber suferinţei.
Atunci o să poţi s-o vizitezi în mintea ta.
Ai să-ţi aduci aminte de toată dragostea pe care i-ai dat-o. De toate bucuriile pe care le-aţi trăit impreună.
Poți să te sinucizi in toate modurile posibile, dacă vrei.
Dac-o faci, atunci te furi singur. Te furi de toate amintirile despre ea. Până la ultima. De la primii ei paşi, până la ultimul ei zâmbet. Ai să le ucizi pe toate.
Acceptă durerea.
Ia-o asupra ta.
E singurul mod în care o poţi păstra lângă tine.
Sunt prea obosit să mă mai lupt cu viaţa asta.
Ce trebuie să fac acum este să aștept.
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu