20 noiembrie 2012
Existã o vorbã cã cei care nu-şi pot aminti trecutul sunt condamnaţi sã-l repete. Dar cei dintre noi care refuzã sã uite trecutul sunt condamnaţi sã-l retrãiascã...
Trecutul este o chestie înşelãtoare....Uneori este gravat în piatrã, iar alte ori este livrat în amintirile recente. Dar dacã te amesteci prea mult în lucruri profunde, întunecate...cine ştie ce monştri vei trezi?
Brusc, patul meu îl simt gol şi rece.
După o cruntă deziluzie, bucãţi întregi din timp parcã ar fi dispãrut. Hai sã lãsãm corpul sã se vindece. Din experienţa mea, amintirile vor veni şi ele.
Unele cuvinte sunt nemuritoare. Îngropate sau chiar arse, le este destinat sã renascã, precum pasãrea Phoenix se ridicã din propria cenusã. Şi când o vor face...îţi vor tãia rãsuflarea literalmente.
Pentru unii, angajamentele sunt precum credinţa...O alegere între devotamentul cãtre o altã persoanã sau un ideal intangibil. Vinovãţia este o afecţiune puternicã. Poţi încerca sã te ravansezi dar dacã începe sã te macine, te mãnancã de viu...
Unii oameni se luptã sã-şi inteleagã vina, refuzând sau neputând sã justifice partea pe care au jucat-o. Alţii fug din faţă vinei, purtând-o în constiintã panã când nu mai existã nici o constiintã. Dar eu alerg spre vina mea. Mã hrãnesc din ea. Am nevoie de ea. Pentru mine, vina este una dintre puţinele felinare ce-mi lumineazã calea...
Încrederea este un lucru dificil, fie cã este vorba de gãsirea oamenilor potriviţi în care sã ai încredere...sau încrederea în oamenii potriviţi va duce la un lucru greşit. Dar sã te încrezi în inima ta...este cel mai riscant lucru dintre toate. Am avut încredere în persoana greşitã. În cele din urmã, singură persoană în care putem avea încredere este în noi înşine.
Cea mai mare armã pe care o poate folosi cineva, este propria minte...Lãsandu-ne prădã îndoielilor şi incertitudinilor ce pândesc deja acolo. Suntem cinstiţi cu noi înşine? Sau trãim pentru aşteptãrile altora? Iar dacã suntem deschişi şi cinstiţi...putem fi vreodatã iubiţi cu adevãrat? Dacã ne-am putea da seama în ce direcţie bat inimile noastre. Dar inima are motivele sale, din care motiv, nu putem şti...
Cu toţii avem secrete pe care le ţinem încuiate faţã de restul lumii...Prietenii pretinse...Relaţii pe care le-am ascuns...Dar cel mai rãu dintre toate este dragostea ce nu o impãrtãsim. Iar cele mai periculoase secrete pe care le poate îngropa o persoanã sunt cele pe care le ascundem de noi înşine.
Întotdeauna sã te întrebi unde îţi este loialitatea. Oameni în care ai încredere o vor aştepta, cei mai importanţi inamici o vor dori, iar cei pe care-i preţuieşti cel mai mult, fãrã gresealã, vor abuza de ea.
Unii spun cã loialitatea inspirã sperantã fãrã margini. Şi, oricât ar fi de mare, existã şi un şiretlic. O loialitate adevãratã se construieşte în mulţi ani...şi ai nevoie doar de câteva secunde pentru a o distruge.
Se spune cã rãzbunarea îţi frânge inima şi va chinui conştiinţa. Dacã existã ceva adevãr în asta, atunci, acum ştiu cu certitudine...
Constrângerea impactului relaţional într-unul din cele douã moduri. Asta face ca oameni sã se despartã...sau face ca legãturile să fie tot mai puternice, adunându-i într-un obiectiv comun. Atât de aproape indiferent cât de departe. Nu putea fi mai mult din inimã. Mereu sã avem încredere în ceea ce suntem. Şi nimic altceva nu mai conteazã.
Pentru o persoanã obişnuitã care duce o viatã normalã, faima reprezintã un punct de atracţie hipnotic. Mulţi ar prefera sã disparã decât sã trãiascã în anonimat. Dar pentru câţiva ghinionişti care au fost forţaţi sã iasã din anonimat, infamia poate fi o sentinţã mult mai condamnabilã decât orice închisoare.
Oamenii sunt naivi când spun cã nu poţi opri un clopot sã sune. Şi în timp ce asta poate fi adevãrat...cu siguranţã poţi înãbusi un clopot în hohote plictisitoare de presupuneri şi minciuni. Dar unele cuvinte sunã precum clopotele bisericii, ridicându-se mai sus de zarvã, chemându-ne cãtre adevãr...
Timpul e un geniu, dar cred cã ni s-a înscenat tuturor.
Încrederea este un lucru dificil, fie cã este vorba de gãsirea oamenilor potriviţi în care sã ai încredere...sau încrederea în oamenii potriviţi va duce la un lucru greşit. Dar sã te încrezi în inima ta...este cel mai riscant lucru dintre toate. Am avut încredere în persoana greşitã. În cele din urmã, singură persoană în care putem avea încredere este în noi înşine.
Cea mai mare armã pe care o poate folosi cineva, este propria minte...Lãsandu-ne prădã îndoielilor şi incertitudinilor ce pândesc deja acolo. Suntem cinstiţi cu noi înşine? Sau trãim pentru aşteptãrile altora? Iar dacã suntem deschişi şi cinstiţi...putem fi vreodatã iubiţi cu adevãrat? Dacã ne-am putea da seama în ce direcţie bat inimile noastre. Dar inima are motivele sale, din care motiv, nu putem şti...
Cu toţii avem secrete pe care le ţinem încuiate faţã de restul lumii...Prietenii pretinse...Relaţii pe care le-am ascuns...Dar cel mai rãu dintre toate este dragostea ce nu o impãrtãsim. Iar cele mai periculoase secrete pe care le poate îngropa o persoanã sunt cele pe care le ascundem de noi înşine.
Întotdeauna sã te întrebi unde îţi este loialitatea. Oameni în care ai încredere o vor aştepta, cei mai importanţi inamici o vor dori, iar cei pe care-i preţuieşti cel mai mult, fãrã gresealã, vor abuza de ea.
Unii spun cã loialitatea inspirã sperantã fãrã margini. Şi, oricât ar fi de mare, existã şi un şiretlic. O loialitate adevãratã se construieşte în mulţi ani...şi ai nevoie doar de câteva secunde pentru a o distruge.
Se spune cã rãzbunarea îţi frânge inima şi va chinui conştiinţa. Dacã existã ceva adevãr în asta, atunci, acum ştiu cu certitudine...
Constrângerea impactului relaţional într-unul din cele douã moduri. Asta face ca oameni sã se despartã...sau face ca legãturile să fie tot mai puternice, adunându-i într-un obiectiv comun. Atât de aproape indiferent cât de departe. Nu putea fi mai mult din inimã. Mereu sã avem încredere în ceea ce suntem. Şi nimic altceva nu mai conteazã.
Pentru o persoanã obişnuitã care duce o viatã normalã, faima reprezintã un punct de atracţie hipnotic. Mulţi ar prefera sã disparã decât sã trãiascã în anonimat. Dar pentru câţiva ghinionişti care au fost forţaţi sã iasã din anonimat, infamia poate fi o sentinţã mult mai condamnabilã decât orice închisoare.
Oamenii sunt naivi când spun cã nu poţi opri un clopot sã sune. Şi în timp ce asta poate fi adevãrat...cu siguranţã poţi înãbusi un clopot în hohote plictisitoare de presupuneri şi minciuni. Dar unele cuvinte sunã precum clopotele bisericii, ridicându-se mai sus de zarvã, chemându-ne cãtre adevãr...
Timpul e un geniu, dar cred cã ni s-a înscenat tuturor.
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu