Cina cea de taină

  Mă străduiesc de o viață să ating culmile jalnice ale sărăciei, să nu mai am nici bani de pâine și să-mi găsesc liniștea în bezna financiară. Dar viața, în infinita ei răutate, îmi tot aruncă în față bani, case și averi. E ca și cum aș fi blestemat să fiu bogat, averile se tot îngrămădesc la ușa mea, iar în loc să mă scufund, plutesc pe un ocean de bani până la gât! Chiar și când am încercat să-mi sabotez cariera, am ajuns șef peste noapte. Ba am câștigat la loterie, ba am căpătat o moștenire neașteptată, case sau vile drept în buricul târgului! Și au fost o duzină de burice!

Chiar și moartea pare să-mi întoarcă spatele. Am supraviețuit unor internări la spital, la care în mod normal nu scapi. Cum să nu fiu invidios pe vecinul de salon căruia i-au greșit perfuzia de mai multe ori sau pe cei doi vecini de pat, Bonciu și Banciu, cărora le dădeau mereu medicația invers! Cum să nu pup și eu o singură injecție cu o seringă fără ac sau fără nimic în ea, că greșeala e omenească, doar cine nu muncește nu greșește! Pe mine nu s-au lăsat până nu m-au scos pe ușa spitalului îmbunătățit. Parcă universul conspiră împotriva eșecului meu!

Când toată țara se aruncase la jambierele mirositoare ale fotbaliștilor naționalei, care put de talent, acei eroi care ne-au făcut să nu regretăm sistemul patriot dăruit adversarilor, eu, ca un critic înrăit, nu am fost impresionat de jocul iute de picioare pe ritm de manele al "generației de...selfie-uri pe teren" și am pariat că vor lua 5 boabe de la amândouă Țările de Jos!

Banii i-am donat unor parveniți, supărați că ziua petrecută la mare în week-end a fost însorită și apa neobișnuit de caldă. Aveau gura în paranteză, de oftică, pentru că, după ce au plecat ei a urmat o săptămână de ploi și furtuni!

Eu nu sunt supărat deloc pentru că anul acesta nu am fost pe litoral. Nici dacă aveam bani nu mă duceam, că e "une bataille de jeux", ci donam banii la adăpostul pentru câini.

Soarta mi-a rezervat un rol tragicomic, să fiu un Don Quijote al sărăciei, luptând cu morile de vânt financiare. Cu fiecare an, mă afund tot mai adânc în mlaștina averii, până peste cap. Parcă aș fi un Sisif modern, împins mereu în sus de o piatră din aur masiv.

Sărăcie mare și la festivitatea de la Jocurile Olimpice de la Paris. Sărăcie de bun simț! Inițial s-a dorit organizarea la Fundulea, cu pacienți de la Fundeni, iubitori de curling și coniac Courvoisier dar s-a opus Marcu! Cum care Marcu? Care trage-n cur cu arcul! Cât despre cina cea de taină, nu era nicio taină, că se vedea tot!