.r໐๖ຊ ຖi ărē๖il ērăSคp ค¢,irนrē¢ ētpคș ຖi iitp໐ຖ iนlนSi໓คrคp คērēງຖitค,ēlētS ຖî rค໐໓,ētຖiคຖî ētŞēŞăງēr ēS ēຖiâ๓ ē໓ คนiຊ
Contemplarea speranţelor şi visele erei noi cu tot ce las în urmă sunt afectate de lacrimi...
Ziua de mâine se regăseşte înainte doar în stele, atingerea paradisului nopţii în şapte ceruri, ca pasăre liberă în zbor.
Mă uit prin spaţiu, cu soarele în spate, către fereastra unde explodează un safir.I nima aruncă un oftat pentru că acum am ajuns la răscruce de drumuri. Departe prin noapte, călătoria mea spre infinit a început.
Deşi ochii sunt larg deschişi, e doar un vis.
Acum caut în sus şi aşa se pare că cerul este plin cu păsări ciudate. ŤΛ尺ÐɪØ ௱aЛƓaɪ Ɛ尺ɪ.
Tot ceea ce sunt, tot ce am făcut, se va destrăma acum. Numărătoarea inversă a început. O ultima privire spre toate greşelile sau victoriile din misiunea destinul meu. E timpul pentru a ridica ochii. Mă agăţ de viaţă, mă agăţ de speranţă, de viitorul unei frânghii în ardere. Este ultimul act al jocului meu trist şi îmi pare rău. Am luat darul din Paradis şi l-am aruncat. Acum e rândul meu. Într-o clipă, pentru istoria, cultura şi copiii mei voi fi cenuşă. Mă voi salva din nou. Am nevoie de o atingere caldă, asta tot încerc să-ţi spun. Sunt blocat aici singur, simţi? Aud muzica şoaptelor tale, ecouri depărtate prin perete. Cuvintele par a fi dincolo de atingerea mea, auzi chemarea mea tăcută? La fel ca în memorie, stai între lumea reală şi fantezia mea. La fel ca o amintire, ştiu că ai puterea de a mă elibera. Eu văd tristeţea din ochii tăi, doresc să pot înţelege totul. Să descopăr ce este în interior, aşa că ia-mă aşa cum sunt.
Sunt cupole din spirale de cristal şi lumina aici. Suntem creaturi aspiraţionale nu există nici o îndoială. Am urât condiţiile de viaţă din ţara noastră barbară, în care agramaţii năuci au doctorate, iar boarfele vor să ajungă Preşedinte de ţară...nu de scară...
Pieri slab, doar cei puternici vor duce ritmul. Bolnav şi foamea ţipă. Dar la nimeni nu îi pasă să audă ce strigi...Lumea noastră este în scădere/cădere, totul se încadrează în jos, am pierdut controlul, runda finală închide mintea şi vom arde mocnit. Aroganţa nebunilor, hei, ştiinţa este o lumină orbitoare!
Întunericul dictatorilor în parada lor macabră.
Ascultati-vă inima că ştie ce e bine...
Acum nebunii se ridică peste noi.
Apelul lor de sălbatici mi-aduce jale peste pervazul ferestrei dar ochii mei sunt la zori, către o nouă zi. Aegroto dum anima est, spes est.ԵԹՐԺɿԾ ʍaՌԳaɿ ȝՐɿ...
Frămîntări slabe de viaţă se aud peste acoperişuri. Ruperea vrăjii. Ecouri de paşi alunecând pe trotuar cu poveşti de spus. Şi turnuri coş-de-fum ajung la gri în lumina dimineţii. Degetele de pe faţa mea devin pasionale, primele raze de soare.
Sunetul oraşului e în jurul meu, murmur de voci, hohote de trafic, mă inec în cântecul lor.
Sunt doar o clipă care ţine de timp, cu un ritm stabilit în marş de picioare, un impuls care bate puternic, ca nouă zi ce se desfăşoară din zori.
Poţi să simţi prin vârful degetelor? Nu te sperie?
În derivă pe stradă, am fuzionat cu confuzia şi mă simt complet electrificat cu valul uman legănat cu pământul de sub picioarele mele. Pot sta şi un ceas cu mândrie sau poate cu dispreţ şi indiferenţă, cum oamenii par ca şobolanii care rulează în ritmul, fugi, fugi, fugi!
Strâmtoarea finală se află în jurul meu şi chiar dacă nu vreau, secundă perfectă s-a încheiat. Safirul e în palma mea.
Contemplarea speranţelor şi visele erei noi cu tot ce las în urmă sunt afectate de lacrimi...
Ziua de mâine se regăseşte înainte doar în stele, atingerea paradisului nopţii în şapte ceruri, ca pasăre liberă în zbor.
Mă uit prin spaţiu, cu soarele în spate, către fereastra unde explodează un safir.I nima aruncă un oftat pentru că acum am ajuns la răscruce de drumuri. Departe prin noapte, călătoria mea spre infinit a început.
Deşi ochii sunt larg deschişi, e doar un vis.
Acum caut în sus şi aşa se pare că cerul este plin cu păsări ciudate. ŤΛ尺ÐɪØ ௱aЛƓaɪ Ɛ尺ɪ.
Tot ceea ce sunt, tot ce am făcut, se va destrăma acum. Numărătoarea inversă a început. O ultima privire spre toate greşelile sau victoriile din misiunea destinul meu. E timpul pentru a ridica ochii. Mă agăţ de viaţă, mă agăţ de speranţă, de viitorul unei frânghii în ardere. Este ultimul act al jocului meu trist şi îmi pare rău. Am luat darul din Paradis şi l-am aruncat. Acum e rândul meu. Într-o clipă, pentru istoria, cultura şi copiii mei voi fi cenuşă. Mă voi salva din nou. Am nevoie de o atingere caldă, asta tot încerc să-ţi spun. Sunt blocat aici singur, simţi? Aud muzica şoaptelor tale, ecouri depărtate prin perete. Cuvintele par a fi dincolo de atingerea mea, auzi chemarea mea tăcută? La fel ca în memorie, stai între lumea reală şi fantezia mea. La fel ca o amintire, ştiu că ai puterea de a mă elibera. Eu văd tristeţea din ochii tăi, doresc să pot înţelege totul. Să descopăr ce este în interior, aşa că ia-mă aşa cum sunt.
Pieri slab, doar cei puternici vor duce ritmul. Bolnav şi foamea ţipă. Dar la nimeni nu îi pasă să audă ce strigi...Lumea noastră este în scădere/cădere, totul se încadrează în jos, am pierdut controlul, runda finală închide mintea şi vom arde mocnit. Aroganţa nebunilor, hei, ştiinţa este o lumină orbitoare!
Întunericul dictatorilor în parada lor macabră.
Ascultati-vă inima că ştie ce e bine...
Acum nebunii se ridică peste noi.
Apelul lor de sălbatici mi-aduce jale peste pervazul ferestrei dar ochii mei sunt la zori, către o nouă zi. Aegroto dum anima est, spes est.ԵԹՐԺɿԾ ʍaՌԳaɿ ȝՐɿ...
Degete necunoscute îmi mângâie faţa iar vântul îmi suflă în păr, ciufulindu-l.
Există doar o lampă pe stradă, de pază sufletului meu în aerul dimineţii, un partener tăcut care aşteaptă ca mine zorile. Frămîntări slabe de viaţă se aud peste acoperişuri. Ruperea vrăjii. Ecouri de paşi alunecând pe trotuar cu poveşti de spus. Şi turnuri coş-de-fum ajung la gri în lumina dimineţii. Degetele de pe faţa mea devin pasionale, primele raze de soare.
Sunetul oraşului e în jurul meu, murmur de voci, hohote de trafic, mă inec în cântecul lor.
Sunt doar o clipă care ţine de timp, cu un ritm stabilit în marş de picioare, un impuls care bate puternic, ca nouă zi ce se desfăşoară din zori.
Poţi să simţi prin vârful degetelor? Nu te sperie?
În derivă pe stradă, am fuzionat cu confuzia şi mă simt complet electrificat cu valul uman legănat cu pământul de sub picioarele mele. Pot sta şi un ceas cu mândrie sau poate cu dispreţ şi indiferenţă, cum oamenii par ca şobolanii care rulează în ritmul, fugi, fugi, fugi!
Strâmtoarea finală se află în jurul meu şi chiar dacă nu vreau, secundă perfectă s-a încheiat. Safirul e în palma mea.
%20(1).png)
