Teama de frică

Ai luat în greutate!

Arăţi obosit!?!

Ce naiba se întâmplă cu părul tău?!!

Nu contează cât de bună e ziua ta. E de ajuns un singur comentariu s-o distrugă, s-o facă praf şi pulbere, asta e, cică mintea noastră e setată să-şi amintească mai bine interacţiunile negative decât pe cele pozitive. Anatomic...divin, habar n-am...

Descoperiri recente sugerează că putem lupta cu asta, zonele înalte ale creierului pot modifica funcţionarea regiunilor joase, ne putem folosi inerţia, intenția şi atenţia în moduri susţinute şi concentrate să depăşim tendinţele negative ale creierului, ca să putem controla cât de tare ne afectează experienţele negative. Cu alte cuvinte, dacă nu ai o depresie clinică, nu eşti sănătos la cap...

Agyrophobia - Frica de a traversa strada.

Mageirocophobia - Frica de a găti.

Automatonophobia - Frica de manechinele ventrilocilor.

Eisoptrophobia - Frica de a privi în oglinzi.

Acrifobia - Frica de greşeli.

Alektorophobia - Frica de găini.

Ambulofobia - Frica de a sta în picioare.

Antofobia - Frica de flori.

Sesquipedalofobia - Teama de cuvinte lungi.

Să nu mai ai insomnie. Să nu mai scrii gânduri la 2 noaptea. Să nu te prindă ploaia rece şi duşmănoasă fără umbrelă în plină stradă și să faci pneumonie. Să nu-ţi cedeze bateria la maşină stupid. Să-ţi între banii pe card în ziua de leafă, măcar de data asta! Să nu-ţi fure cineva portofelul în autobuz. Să nu te prindă un cutremur de şase grade în bloc, că se alege praful. Să nu te inunde vecinul de deasupra. Să nu explodeze apartamentul vecinului de jos, de la gazele aragazului, aşa cum ai văzut la ProTv. Să nu izbucnească un incendiu în metrou şi să te prindă în tunel. Să nu dea peste tine unul la volan, pe trecerea de pietoni. Să înceteze manelele idioate care te toacă zi de zi.

Aulofobie - Frica patologică de sunete emise de instrumentele de suflat, de exemplu flaut.

Autodisomofia - Frica de persoane care miros urât.

Batmofobia - Frica de scări şi trepte.

Bibliofobie - Frica de biblioteci.

Caligynefobie - Frica de femei frumoase.

Courlofobia - Frica de clovni.

Să nu-ţi tai piciorul într-un ciob de sticlă pe trotuarul plin de gunoaie sau să calci într-un rahat. Să nu te muşte vreun câine maidanez sau să te atace comunitarii în haită. Să nu te lovească, Doamne fereşte! cancerul sau alte boli cumplite, cum ar fi Alzheimerul sau Parkinsonu' . Să nu înceapă un război. Să nu trimită ruşii omuleţii verzi printre noi sau să ne calce cu tancurile. Să nu vină teroriştii. Să nu ne fure ungurii Ardealul. Să nu plouă pe litoral exact în perioada concediului. Să nu faci cancer de piele de la radiaţiile solare. Să nu mănânci dracului pui de la supermarket, injectat cu chimicale şi antibiotice. Să nu faci diabet. Să nu-ţi taie curentul, apa sau gazele.

Darofobie - Frica de a primi sau a face cadouri.

Deinpnofobie - Teama de cină şi de conversaţii la cină.

Eufobie - Frica de veşti bune.

Filofobie - Frica de a te îndrăgosti.

Să nu rămâi fără serviciu. Nici copiii să nu rămână. Să nu-ţi taie leafa. Să nu faci ore suplimentare iarăşi neplătite şi de la atâta program flexibil să nu faci o întindere. Să nu te ia şefa la ochi. Să nu se mai scumpească întreţinerea lunar, ca deobicei. Să te ocolească hepatita. Să nu cazi de pe bordură şi să-ţi rupi vreun picior sau o mâna. Să nu-ţi rupi gâtul.

Nefofobie - Frica de nori.

Nomatofobie - Teama de nume.

Panofobia - Frica de tot.

Papirofobie - Frica de hârtie.

Pediofobia - Frica de păpuşi.

Triskaidekafobia - Frica de numărul 13.

Uranofobia - Frica de cerul înstelat.

Verbofobia - Frica de cuvinte.

Să nu dea faliment băncile, ca la greci. Să nu mai vină Fondul Monetar. Să nu avem tornade. Să fie bani de pensii şi salarii. Să nu se blocheze cardul de sănătate şi doctorii să te dea în brânci afară. Să nu fie inundaţii. Să nu dea grindina. Să nu trăznească teiul din faţa casei. Să nu te trăznească nici pe tine. Să nu cadă peste maşină sau casă. Să nu izbucnească epidemia. Să nu mai faci crize de isterie în piaţă că nu lasă ăştia preţul nici de-ai dracu la roşii, cartofi sau păstârnac. Să avem măcar o zi pe lună apă potabilă la robineţi. Să nu se înfunde canalizarea când plouă şi să iasă rahaţii. Să nu vină viitura. Să nu deraieze trenul sau tramvaiul. Să nu se mai sinucidă oamenii la metrou. Să nu-ţi dea unul în cap noaptea, pe stradă, când te întorci de la muncă. Să nu te prindă altul în lift şi să-ţi fure servieta sau să te violeze. Să nu se rupă cablurile care ţin liftul. Să nu te uite prietenii de ziua ta, aşa cum obişnuiesc.

Geliofobia - Frica de a râde.

Genufobia - Teama de a vedea genunchi, chiar şi pe cei propii.

Herofobia - Frica de dans.

Ierofobia - Frica de altare şi de preoţi.

Lacanofobia - Frica de legume.

Levofobia - Frica de lucruri aflate în partea stângă a corpului.

Metrofobie - Frica de poezie.

   Să nu-ţi taie internetul pentru că ai întârziat trei zile plata facturii. S-o lase Ponta mai moale cu vizitele de prietenie la ruşi. Să nu se strice calculatorul, maşina de spălat sau televizorul. Să nu se spargă iar vreo ţeavă la baie. Să nu între hoţii peste tine în casă. Să nu cazi din cadă cu fruntea de chiuvetă cum ai mai păţit. Să nu te strivească vreun copac dărâmat de furtună. Să nu ai nevoie de vreo operaţie că eşti ca şi mort. Să nu intri în comă că nu eşti Cotabiţă şi îţi pune asistenta perna pe faţă fără să mai facă poză. Să nu ajungi la dentist cu falca umflată sau să-ţi taie frizerul o ureche. Să o ţii aşa, din frică în frică toată viaţa. Să nu mori uitat de toată lumea. Să nu mori !

Manole

  Meşterul şedea in chiloti tetra, călare pe o scândură, sus în vîrful schelei, cu o sticlă de vermut la kil in mană, bălăbănindu-şi picioarele ca două pendule care se mişcă în sensuri opuse, buimac după stirile de la ora 5, imbărbătându-se inconstient. Avea privirea tulbure/obosită şi mâinile murdare de mortar. De aceea, vrând să prindă cu mâna un ţânţar, îşi lăsă pe obraz o pată vizibilă.

  In jur era o linişte sinistră, ca după cutremur. Calfele dormeau adanc, aparent somnul de veci, la umbra unui salcâm, după ce mai înainte jucaseră un aprig barbut. Manole îi blestemă în gând şi îşi aprinse un carpati fara filtru, risipind fumul cu mişcări leneşe şi curbe. Starea lui sufletească era nesatisfăcătoare şi neagră. Noaptea, la ora zero şi un minut, construcţia se dărâmase pentru a treia oară. O capră care păştea imprudentă pe lîngă ziduri se salvase în ultimă instanţă, plonjand ca prin minune, cu o spaimă groaznică în suflet, direct in niste boscheti.

  Văzînd a treia ediţie a dezastrului, legendarul meşter se manifestase calm, păstrîndu-şi neştirbit prestigiul.
Pînă la prânz umblase printre ruine şi singura lui reacţie notabilă fu un scuipat aruncat cu toată scârba peste marmura prefăcută în ţăndări. Aşadar, palatul nu putea fi gata la timp, iar împăratul îi promisese că-i va aplica, în acest caz, douăzeci şi cinci de lovituri la cur cu sceptrul lui bătut în cuie de aur şi nestemate.

  Adevărul e că primele două dezastre, oricît ar părea de necrezut, fuseseră pur şi simplu o mantuire pentru Manole. Astfel, după primul accident, procedînd la analiza cauzelor, constatase că, de fapt, uitase să facă ferestre la camerele de la parter, iar după al doilea şi-a adus aminte, printr-un reflex înnăscut, că două dintre încăperi nu aveau altă ieşire decît hornul. Acum, după al treilea dezastru, obişnuit cu surprizele şi cu autocritica pozitivă din mers, meşterul descoperise lipsa totală a conductelor de apă. Işi notă deci ca, după terminarea construcţiei, să găurească te­melia, pereţii şi platformele pentru introducerea ţevilor,caloriferelor si instalatiilor sanitare, eventual si a cazilor de baie.
  Totuşi cauza prăbuşirilor sistematice rămînea miste­rioasă. Pătrunzînd curajos în autobiografia lui de con­structor profesionist, meşterul descoperi, ce-i drept, cîteva fapte similare: că numai cu un an în urmă un beneficiar îl sculase din somn în miez de noapte şi-l dusese să-l vâre cu capul printr-o crăpătură apărută spontan într-un pe­rete din dormitorul nevestei, care corespundea cu holul vecinului; că altădată refăcuse total o clădire cu 10 etaje, deoarece o concepuse atît de original încît hornu­rile corespundeau în subsol; că balconul unui alt palat s-a prăbuşit cu o domniţă, strivind sub el un îndrăgostit cu chitară cu tot, scutindu-l pe Shakespeare de griji inutile.

  De data aceasta, situaţia era cu mult mai gravă, ca să nu fie îngrijorat peste măsură.
Şi, ca întotdeauna cînd trebuia să rezolve o problemă de creaţie care îl solicita profund, meşterul începu să gîndească, ceea ce îl făcu pur şi simplu să adoarmă.
Ce s-a petrecut în mintea lui neefervescentă în timpul somnului e greu de stabilit. Fapt este că, după ce s-a trezit şi a căscat, a scos mobilul şi a scris următorul esemes nevestei: ,,Dragă, pregăteşte-te de sacrificiu, ia-ţi împărtăşania, pupă copilul şi vino pînă la mine să te fac beton armat". Semnat: Manole.
După ce isi roase impulsiv unghia de la degetul mic, Manole hotărî să fie mai prudent şi şterse cuvintele „să te fac beton armat", pentru a nu-i trezi cine ştie ce bănuială bizară.
Expedie mesajul şi, mişcat de gîndul că nevastă-sa ar putea să-l refuze, se duse şi trezi calfele, spunîndu-le următoarea minciună gogonată:
- Băieţi, adormind, am avut un vis. Se făcea că s-a pogorît dinaintea mea o persoană obscură şi supranatu­rală, care mi-a zis:
„Meştere, meştere, râul e în creştere, duhurile rele îţi fac doar belele.
Palatele tale, superbe binale - mereu se dărâmă, porcii ţi le râmă".
Atunci, Manole se opri cu improvizaţia, deoarece nu găsea o rimă corespunzătoare pentru versul care trebuia să urmeze după „geaba faci eforturi" şi continuă în proză cinstită:
„Bunul Dumnezeu, zicea acel cineva, văzîndu-ţi durerea, îţi transmite confidenţial sfatul următor: palatul nu va putea fi ridicat în condiţii optime dacă nu zideşti o fiinţă scumpă în el". Acuma să ne gîndim, dragii mei, îm­preună. Alte fiinţe mai scumpe pe lume decît nevestele nu avem. Cred că niciuna dintre ele nu va avea nimic îm­potrivă să fie zidită de vie, deoarece menirea lor în căs­nicie este să se sacrifice în folosul bărbatului şi să nu zică nici pâs. Acuma, chestiunea e: pe care o punem?
După minutul regulamentar de gândire, calfele au luat cuvîntul pe rând.
Prima calfă:
-Aş da-o eu pe-a mea, dar nu cred că încape, e prea plinută. Zice că suferă de glande...Si e si certata cu soacra..
A doua calfă:
-Aş da-o şi eu pe-a mea, dar e prea nervoasă cu nervii, n-o să stea liniştită, cam dă din picior.
A treia calfă:
-Dac-aş fi sigur că palatul se dărîmă şi a patra oară, eu aş da-o...
Restul calfelor au spus fie da, fie nu, aşa că meşterul făcu propunerea:
-Dragi colegi, părerea mea e să procedăm în felul următor: scriem fiecare nevestelor să vină de urgenţă pînă aici. Care vine prima, p-aia o zidim. Eu am şi anun­ţat-o pe-a mea.

  Calfele au fost de acord. Au scris fiecare nevestelor şi s-au pus pe aşteptat.
După o oră şi trei sferturi, pe’un deal din depărtare se văzu silueta nevestei lui Manole. Inima meşterului se făcu cat un purice. Amintiri dintre cele mai diverse şi duioase îl co­pleşiră brusc şi ar fi vrut să facă ceva ca s-o împiedice să vină ea cea dintîi. Rugă de aceea vîntul să sufle cu putere şi s-o oprească.
Vîntul se prefăcu în uraganul Irma, se întunecară zările, copacii fură răsturnaţi, apele scoase din matca lor, dar nevasta meşterului continua să vină ca o vijelie.
Rugă apoi soarele s-o oprească.
Soarele îşi revărsă lava pe pământ, arse toate ierbu­rile, înfierbântă apele şi prăji toţi peştii, provocă inso­laţii, dar apriga nevastă tot nu se lăsa.
Meşterul rugă atunci un piţigoi aflat prin apropiere să dea o fugă în întîmpinarea ei şi să-i pună în vedere să nu călătorească cu atîta sârg, deoarece consecinţele îi vor dăuna.
Păsărica se întoarse peste cinci minute şi-i comunică:
-A zis că vine, fie ce-o fi, ca să te întrebe personal de ce nu ai trimis salariul acasă, deşi a trecut de trei zile sorocul şi prin ce cârciumi l-ai băut şi cu cine.
Auzind asta, Manole se resemnă. Ştia acum că nici vîntul, nici soarele şi nici chiar un baraj de beton n-o mai puteau opri. Făcu, deci, semn calfelor să fie gata cu mistriile şi cărămizile şi, cînd sosi nevasta, o luă cu binişorul.
-Banii - îi zise Manole - i-am ascuns în zid, căci pe-aici s-au furat cam multe. Vino să ţi-i dau.
Şi cind ea se urcă pe zid, nouă meşteri mari, calfe şi zidari, o făcură într-o clipă să dispară între cărămizi.
Meşterul, şi odată cu el şi calfele, răsuflară uşuraţi. Buna dispoziţie le reveni ca prin minune, manelele lor răsunau pe toată valea.
La un moment dat, meşterul auzi dintre ziduri glasul iubitei:
-Manole, mă strînge !
Cu inima zdrobită de durere, el îi răspunse în versuri:
-Iubito, nu plînge!
Fă tu sacrificiul
Pentru beneficiul
Al meu şi al soartei
Pe altarul artei.
Şi continuă să zidească, neobosit. Nevasta îl strigă din ce în ce mai slab, pînă cînd adormi în scorbura dintre ziduri. Meşterul nu se odihnea noaptea, nu se odihnea nici ziua, lucra cu o viteză nebună, disperat la marea im­provizaţie, în var punea pietriş în loc de nisip, cărămizile le punea cînd pe cant, cînd pe lat - vorba ceea, treaba să meargă. Calfele căzuseră de pe schele, obosite, numai el lucra pe nerăsuflate.

  Intr-o zi, ajungînd în vîrful acoperişului, Manole con­stată cu duioşie că terminase. Construcţia era gata. Acum aştepta, cu o emoţie specifică omului de artă, recepţia.
Veni, în sfirşit, împăratul beneficiar cu suita sa şi cer­cetă palatul cu de-amănuntul. Construcţia era mizerabilă. Totul pocnea şi pîrîia, la fiecare pas îl aşteptau surprize dintre cele mai hazoase. Astfel, în timp ce pipăia un zid pentru a vedea cauza unor crăpături, împăratul auzi un rîset înfundat şi se înfioră. Pasă-mi-te, o gîdilase la talpă pe iubita lui Manole. Furios, acesta ieşi repede afară şi ridică sceptrul ca pe o ghioagă.
-Unde-i Manole? întrebă el, furios peste măsură.
-E pe acoperiş - i se spuse.
-Luaţi-i schelele repede! ordonă pe loc suveranul clocotind de mânie.
-Păi cum o să mai coboare?
-De ce să coboare? Ca să facă şi altele?
Manole privea consternat cum i se iau schelele de sub picioare. Se plimba de colo-colo pe acoperiş ca un leu în cuşcă.
-Ah - îşi smulgea el părul de necaz - dacă n-aş fi uitat sä pun jgheaburile, aş fi putut să cobor la noapte pe furiş...
La miezul nopţii, cînd greierii cîntau un vals prelung şi trist, Manole, ajungînd la disperare, se aruncă în văz­duh, cu două scînduri în braţe.
Unde căzu el, se făcu o gaură în pămînt.

(Textul original ii apartine regretatului dramaturg Ion Baiesu, ''Schite -1981 '' , iar caricatura este a regretatului Adrian Andronic-Ando)

Eri

.r໐๖ຊ ຖi ărē๖il ērăSคp ค¢,irนrē¢ ētpคș ຖi iitp໐ຖ iนlนSi໓คrคp คērēງຖitค,ēlētS ຖî rค໐໓,ētຖiคຖî ētŞēŞăງēr ēS ēຖiâ๓ ē໓ คนiຊ 

  Contemplarea speranţelor şi visele erei noi cu tot ce las în urmă sunt afectate de lacrimi... 
Ziua de mâine se regăseşte înainte doar în stele, atingerea paradisului nopţii în şapte ceruri, ca pasăre liberă în zbor. 
Mă uit prin spaţiu, cu soarele în spate, către fereastra unde explodează un safir.I nima aruncă un oftat pentru că acum am ajuns la răscruce de drumuri. Departe prin noapte, călătoria mea spre infinit a început. 
Deşi ochii sunt larg deschişi, e doar un vis. 
Acum caut în sus şi aşa se pare că cerul este plin cu păsări ciudate. ŤΛ尺ÐɪØ ௱aЛƓaɪ Ɛ尺ɪ. 

  Tot ceea ce sunt, tot ce am făcut, se va destrăma acum. Numărătoarea inversă a început. O ultima privire spre toate greşelile sau victoriile din misiunea destinul meu. E timpul pentru a ridica ochii. Mă agăţ de viaţă, mă agăţ de speranţă, de viitorul unei frânghii în ardere. Este ultimul act al jocului meu trist şi îmi pare rău. Am luat darul din Paradis şi l-am aruncat. Acum e rândul meu. Într-o clipă, pentru istoria, cultura şi copiii mei voi fi cenuşă. Mă voi salva din nou. Am nevoie de o atingere caldă, asta tot încerc să-ţi spun. Sunt blocat aici singur, simţi? Aud muzica şoaptelor tale, ecouri depărtate prin perete. Cuvintele par a fi dincolo de atingerea mea, auzi chemarea mea tăcută? La fel ca în memorie, stai între lumea reală şi fantezia mea. La fel ca o amintire, ştiu că ai puterea de a mă elibera. Eu văd tristeţea din ochii tăi, doresc să pot înţelege totul. Să descopăr ce este în interior, aşa că ia-mă aşa cum sunt. 

  Sunt cupole din spirale de cristal şi lumina aici. Suntem creaturi aspiraţionale nu există nici o îndoială. Am urât condiţiile de viaţă din ţara noastră barbară, în care agramaţii năuci au doctorate, iar boarfele vor să ajungă Preşedinte de ţară...nu de scară... 
Pieri slab, doar cei puternici vor duce ritmul. Bolnav şi foamea ţipă. Dar la nimeni nu îi pasă să audă ce strigi...Lumea noastră este în scădere/cădere, totul se încadrează în jos, am pierdut controlul, runda finală închide mintea şi vom arde mocnit. Aroganţa nebunilor, hei, ştiinţa este o lumină orbitoare! 
Întunericul dictatorilor în parada lor macabră. 

Ascultati-vă inima că ştie ce e bine... 
Acum nebunii se ridică peste noi. 
Apelul lor de sălbatici mi-aduce jale peste pervazul ferestrei dar ochii mei sunt la zori, către o nouă zi. Aegroto dum anima est, spes est.ԵԹՐԺɿԾ ʍaՌԳaɿ ȝՐɿ... 

Degete necunoscute îmi mângâie faţa iar vântul îmi suflă în păr, ciufulindu-l. 

Există doar o lampă pe stradă, de pază sufletului meu în aerul dimineţii, un partener tăcut care aşteaptă ca mine zorile. 
Frămîntări slabe de viaţă se aud peste acoperişuri. Ruperea vrăjii. Ecouri de paşi alunecând pe trotuar cu poveşti de spus. Şi turnuri coş-de-fum ajung la gri în lumina dimineţii. Degetele de pe faţa mea devin pasionale, primele raze de soare. 
Sunetul oraşului e în jurul meu, murmur de voci, hohote de trafic, mă inec în cântecul lor. 

  Sunt doar o clipă care ţine de timp, cu un ritm stabilit în marş de picioare, un impuls care bate puternic, ca nouă zi ce se desfăşoară din zori. 
Poţi să simţi prin vârful degetelor? Nu te sperie? 

  În derivă pe stradă, am fuzionat cu confuzia şi mă simt complet electrificat cu valul uman legănat cu pământul de sub picioarele mele. Pot sta şi un ceas cu mândrie sau poate cu dispreţ şi indiferenţă, cum oamenii par ca şobolanii care rulează în ritmul, fugi, fugi, fugi! 
Strâmtoarea finală se află în jurul meu şi chiar dacă nu vreau, secundă perfectă s-a încheiat. Safirul e în palma mea.

Alchimie

Visele sunt reale atât cât dureazã. Şi nu trãim în vise? 

   E şi aşa destul de greu sã pierzi pe cineva, dar imagineazã-ţi cum e sã nu ai rãspunsuri. 
Un om înţelept ar evita azi o evadare în real. Furtuna dã târcoale. 

  Am senzaţia cã sunt douã tipuri de oameni. Cei care trec peste suferinţã şi merg mai departe şi cei ce se afundã într-o suferintã fãrã sfârşit. 

Ştii cã îmi amintesc fiecare cuvânt pe care ni l-am spus? 

Dacã vrei sã te simţi mai bine, nu poţi controla acest proces. Trebuie sã-ţi permiţi sã jelesti. 

Nu mai dormi, fiindcã atunci când o faci, mã visezi. Şi când mã vezi, simţi cea mai plãcutã alinare. Şi îmi ceri sã dansãm, dar nu pot, fiindcã nu ştiu acel dans. 

Ştiu cã dacã te afunzi în vis esti pierdutã în depresie, aşa cã mã chinui sã te trezesc. 
Ştii ce e suferinţa adevãratã? Acea... durere seacã, acel hãu adânc ce provine dintr-o tragedie fãrã sens. Trãieşti într-o ignoranţã binecuvântatã, ca toţi oamenii fãrã griji, care nu ştiu cã întunericul e la un pas distanţã. 

Nu voi spune sã nu plângi, fiindcã nu toate lacrimile sunt rele. 

Alchimia transformã metalele obişnuite în unele preţioase. Visele fac acelaşilucru. Transformã ceva oribil în ceva mai bun. Şi mai bine e sã nu te gândeşti.           

Lasã sã se întâmple. 

Vreau sã te mai ţin în braţe o datã, înainte sã devin o amintire...

Sacrificiu

Tabere ambele în afli te însuţi tine cu este lupta înverşunată mai cea.

E ceva în neregulã cu mine?  

Toţi ne întrebãm asta. Cu toţii ne întrebãm de ce nu arãtãm, nu ne purtãm sau nu ne simţim ca ceilalţi. Creierul e acelaşi la toţi. Cortexul, hipotalamusul, trigonul cerebral, nucleul septal etc. Cu toate astea, de ai lua oricare douã creiere, nu sunt la fel. Sã fii diferit, sã fii unic, este, fãrã îndoialã, o caracteristicã fundamentalã a omului. 

De ce anume îţi este fricã? 

Sã mori într-un accident de maşină? Sau sã iei o boalã incurabilã?  
Frica poate învinge gândirea raţionalã şi imediat eşti în modul de atac sau decolare. Dar aceeaşi programare neurologicã ne poate şi speria. Fãcandu-ne sã ne purtãm iraţional când, în realitate, nu ai de ce sã îţi faci griji. Deci...putem sã ne stãpanim instinctele primare? Fãcându-ne în aşa fel încât sã nu reactionãm din cauza fricii? 

Cîteodată miliarde de neuroni ni se aprind în creier... 

ajutîndu-ne să născocim scenarii laborioase. Ne imaginăm cu fata visurilor noastre ori cu o slujba de vis...Un astronaut, o stea rock, un dirijor, un scriitor. Chiar senator sau parlamentar. Însă fanteziile îţi pot întuneca mintea. Începem să credem că e un monstru sub pat...Ori că toate forţele răului s-au unit împotriva noastră. Toate fanteziile astea... Bune şi rele...Se opun evoutiei fireşti. Creierele noastre explorează posibile rezultate care ne-ar putea ajuta să ne atingem ţelurile sau să evităm pericole. Dar dacă laşi fanteziile să preia controlul gândirii...Putem omite realitatea care e chiar în faţa noastră. Şi cîteodată... 

Realitatea nu-i chiar aşa de rea. 

Cea mai înverșunată luptă este cu tine însuți, te afli în ambele tabere.