Nu e pe hartă, dar e acolo.
Oamenii sapă în pământ după mâncare. Să umple golurile din pensia mizeră. Ei au petrecut viaţa făcând o muncă zi de zi.
Vremurile s-au schimbat. Nu mai au nevoie de ei... Au afaceri profitabile din decesul lor. Există cei care cred că trebuie să conducă, iar ambiţia lor este folosită ca un loc ascuns pentru faptele egoiste şi teribile.
Feriţi-vă de cei care pretind că ştiu ce e mai bine pentru voi.
Paradisul se hrăneşte cu lumină de om.
Am insomnie. Lumea doarme afară, la fereastra mea. O strălucire portocalie liniştită pe străzile goale, unde miezul nopţii e suficient de clar pentru ca gândurile să se reproducă şi să crească în idei. Aş vrea să se păstreze acest tablou, ca un ultim trandafir roşu pe o cupă de otravă...
Am nevoie de conversaţie pe o tastatură care modelează cuvintele, pe care aş vrea să le împărtăşesc on-line minţii tale, în sus şi în jos pe firul de km-lumina de server, scufundări adânci în fluxul de informaţii, unde am scăpat din viaţa mea de disperare şi sunt liber să-mi urmez inspiraţia. În timp ce sunteţi mulţumiţi să visaţi în paturile voastre, eu alerg pe cai mari în valuri de eter. Eu sunt viu dar praful de pe reţea, corpul meu şi rugina ar putea rămâne aici, ca un surogat imaginar, o clona virtuală în cifre programatice dincolo de întoarcere.
Nimeni nu ar dori după mine, eu sunt singura fantomă de la fereastră.
Nimic de pierdut şi nimic de câştigat. Eliberat de de a mea tristă prietenă Insomnia.
Sunt curat ca vântul din decembrie dar duhul meu arde zbuciumat, ca o funerară flacără virtuală...
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu