O voce ca a Timpului, sleită de ani, dar cu o sclipire a vieții trăite din plin, șoptește povești despre o lume care se transformă. O lume în care așteptarea bucuriei este mai mult decât bucuria în sine, o lume unde unii se pierd în negura neputinței, uitând să mai spere, în rostogolirea pe scara ignoranței. - Și dacă această bucurie e durere, atunci e mai mult decât durere, șoptește vocea, pierzându-se în ceața confuză a tăcerii. O farsă de lume crudă a iluziilor schimbătoare... De ce am nevoie de ea?
Oamenii se luptă cu o realitate nouă, dominată de boli, războaie și incertitudini. Se pare că vaccinurile COVID sunt eficiente, "motoarele de gândire" ale omenirii au intrat în hibernare, iar în curând vor fi dotate cu inteligență artificială.
II
Nicio generație nu poate trăi normal dând cu piciorul la ceea ce a moștenit de-a lungul secolelor. Nu-l poți ignora pe omul care a inventat roata, spunând că nu ne interesează. Gata, noi luăm totul de la capăt, începând cu anul de grație 2020, resetăm realitatea și rescriem istoria după interesul nostru. Bieții greci, romani sau cei din perioada Renașterii habar n-aveau de computere!
Creierul uman nu va putea fi niciodată reprodus la nivelul unei inteligențe artificiale pentru simplul motiv că nu poate să refacă raportul dintre conștient și inconștient din mintea noastră. Marea parte a creativității lumii s-a realizat prin colaborarea dintre procesele inconștiente ale minții și cele conștiente.
Inteligența artificială nu poate crea traseele minții lui Beethoven atunci când compunea sonatele sale, pentru că nu are necunoscutul din mintea omului atunci când creează ceva genial. Mintea umană este o galaxie întoarsă către interior, care are o parte necunoscută a infinitului nostru mental. Inteligența artificială poate să imite releele inteligenței, iar cei care o folosesc nu sunt decât anexa unui robot.
III
Totul pare rece și scump. Ploile diluviene de afară mă duc cu gândul la vremuri mai simple, când filmele se vizionau pe ecran mic. Îmi amintesc de perioada când ne uitam la trei filme pe zi și mâncam eugenii, iar eu îți spuneam că o să facem diabet de la atâtea dulciuri..
- Îți amintești? întreb, cu un zâmbet metalic.
Lumea se schimbă dar omenirea nu se oprește din a merge mai departe. Ne promiteau că până în anul 2000 vom scăpa de toate bolile. Acum, în 2024, mă chinui amarnic să desfac un banal capac de la o sticlă cu apă, iar pentru o banală răceală îmi risc viața la Spitalul de morți!
Limbajul evoluează într-un mod atât de capricios, încât chiar și cuvintele născute dintr-o pronunție neîndemânatică pot ajunge să fie îmbrățișate cu entuziasm. Sunt cuvinte care, deși au pornit ca greșeli de neiertat, acum defilează pe podiumul lexicului ca și cum ar fi fost întotdeauna parte din dicționar.
IV
Pe măsură ce zilele trec, numerele celor care ne-au părăsit se șterg din agendele noastre, ca și cum ar fi fost doar niște trecători în viața noastră digitală. Ei nu mai sună, nu mai răspund, și, într-o tăcere apăsătoare, sunt eliminați din prezentul nostru. Nu ar trebui să ne întrebăm dacă, prin acest gest, nu le negăm și ultimul refugiu al amintirii? Viitorul este teribil de incert dar speranța persistă. Secolul acesta se simte mai tăcut decât noua sa normă milenară. Nu tânji neapărat după trecut, ci privește noua realitate cu inspirație, găsind puterea în lucrurile simple pe care le-ai iubit mereu, în bucuriile mici. O lume în schimbare, cu bucurii și tristeți, speranțe și temeri. O lume în care oamenii se adaptează, învață și merg mai departe, așa cocoșați cum sunt, îmbrățișând umbrele trecutului ce le modelează prezentul.
