Sacrificiu

Tabere ambele în afli te însuţi tine cu este lupta înverşunată mai cea.

E ceva în neregulã cu mine?  

Toţi ne întrebãm asta. Cu toţii ne întrebãm de ce nu arãtãm, nu ne purtãm sau nu ne simţim ca ceilalţi. Creierul e acelaşi la toţi. Cortexul, hipotalamusul, trigonul cerebral, nucleul septal etc. Cu toate astea, de ai lua oricare douã creiere, nu sunt la fel. Sã fii diferit, sã fii unic, este, fãrã îndoialã, o caracteristicã fundamentalã a omului. 

De ce anume îţi este fricã? 

Sã mori într-un accident de maşină? Sau sã iei o boalã incurabilã?  
Frica poate învinge gândirea raţionalã şi imediat eşti în modul de atac sau decolare. Dar aceeaşi programare neurologicã ne poate şi speria. Fãcandu-ne sã ne purtãm iraţional când, în realitate, nu ai de ce sã îţi faci griji. Deci...putem sã ne stãpanim instinctele primare? Fãcându-ne în aşa fel încât sã nu reactionãm din cauza fricii? 

Cîteodată miliarde de neuroni ni se aprind în creier... 

ajutîndu-ne să născocim scenarii laborioase. Ne imaginăm cu fata visurilor noastre ori cu o slujba de vis...Un astronaut, o stea rock, un dirijor, un scriitor. Chiar senator sau parlamentar. Însă fanteziile îţi pot întuneca mintea. Începem să credem că e un monstru sub pat...Ori că toate forţele răului s-au unit împotriva noastră. Toate fanteziile astea... Bune şi rele...Se opun evoutiei fireşti. Creierele noastre explorează posibile rezultate care ne-ar putea ajuta să ne atingem ţelurile sau să evităm pericole. Dar dacă laşi fanteziile să preia controlul gândirii...Putem omite realitatea care e chiar în faţa noastră. Şi cîteodată... 

Realitatea nu-i chiar aşa de rea. 

Cea mai înverșunată luptă este cu tine însuți, te afli în ambele tabere.