Lumina de grindină

  

                                Trebuie sã mã duc acasã pânã nu începe grindina.

"Regele Apollo vâna în pãdure cu un asistent, s-au uitat în jur şi dintr-o datã în partea cealaltã trece un fermier...Şi regele a ridicat puşca iar fermierul a strigat : Nu sunt un cerb ! iar regele trage şi îl omoarã pe loc iar asistentul e şocat...
Acesta i-a spus : Sire... omul a spus cã nu este un cerb...Oh, a zis regele, am crezut cã a zis : Sunt un cerb!"

Este o glumã? Ce glumă e asta? Încerc sã-mi dau seama dacã sunt regele sau fermierul. Uneori uit, parcă sunt dintr-o altã viaţă. Lumea îşi va aduce aminte de mine?
Lumea întreagã este o închisoare. Una bunã. Poate budiştii au dreptate şi totul nu e decât o iluzie...
Am venit sã te mai vãd o datã.

Dacã acesta este un vis atunci întreaga lume este în el...

Doare prea tare...Nu ar trebui sã vezi asta.
- Cum? E grindinã?
- Nu, nu este grindinã, e doar lumina...

-Mami, omul ãla o sã moarã?...O sã moarã?!
-Nu. O sã se facã bine...lumea îl va ajuta...

Stai conştient. Uitã-te la mine. Uitã-te la mine. Stai cu noi. Pulsul scade...Încearcã sã stai conştient. Încearcã sã stai treaz. Ascultã vocea...Stai cu mine. Deschide ochii...Uitã-te la mine, stai cu mine. Nu o sã reuseascã...Trebuie sã rãmâi cu noi. Deschide ochii...Nu poţi sã respiri? Stai cu mine...Este bine, nu-ţi fie fricã. Este bine. Nu trebuie sã-ţi parã rãu.

Dacã acesta este un vis atunci întreaga lume este în el...

Şi atunci, brusc, am văzut lumina de grindină...

Oximoron

  

   În prezent, trãiesc mai mulţi oameni decât au murit vreodatã. Dar numãrul celor decedaţi creşte. Într-o zi, nu vom mai avea unde sã îi îngropãm. Doar dacã am avea blocuri pentru morţi, în pãmânt...Ar putea fi sub blocurile pentru vii, construite deasupra. Ar putea fi îngropaţi la mai multe nivele sub pãmânt iar lumea morţilor ar putea fi sub cea a viilor. Ţi-ai putea vizita rudele decedate, luând liftul. 

  Dacã Soarele ar exploda, nu ai şti timp de opt minute. Atât îi ia luminii sã ajungã la noi.Timp de opt minute lumea ar fi luminatã şi caldã.

Au trecut mulţi ani şi simt că mi se termină lumina celor opt minute. Nu m-am atins de lucruri, sunt tot acolo. Aud o şoaptă: Nu renunţa! Deşi am un gol în stomac şi lacrimi în ochi, am stabilit cã nimic nu mã va opri. Nici mãcar eu. 

Am citit despre elefanţi. O femeie a petrecut zece ani în Congo şi a înregistrat sunetele emise de elefanţi, pentru a înţelege cum comunicã. În ultimul an, le-a pus inregistrãrile elefanţilor. Le-a pus elefanţilor sã asculte sunetele unui elefant care a murit. Şi-au amintit. S-au apropiat de masinã şi de boxe. Mã întreb ce au simţit când au auzit sunetele. Au plâns? Numai oamenii plâng cu lacrimi, ştiai? 
Am văzut un elefant într-o pozã care plânge dar cred cã a fost modificatã în Photoshop.:)  

  Informaţia zilei: În Bucureşti vremea se va încălzi, încât respiraţia îngheţată se va regenera instantaneu, cu un sunet emfatic, care s-ar putea numi foarte bine "şoaptele stelelor". 
Nimeni nu va trebui sã le asculte, cum am fãcut eu. 
Ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. 
De câte ori ies pe uşã sunt mai impãcât, în acelaşi timp, sufletul îmi este mai greu, cãci mã îndepãrtez de casă. 

  Ţine minte. Fiecare zi e un miracol. Dar eu nu cred în miracole. Oamenii nu sunt ca numerele, seamãnã mai mult cu literele iar literele vor sã devinã poveşti. Poveşti care trebuiesc spuse. 

Ne petrecem jumătate de zi dormind iar în cealaltă jumătate, uităm ce am făcut în prima. Oficial, eşti "în absentia". Un om absent. Dacã lucrurile ar fi uşor de gãsit, nu s-ar merita cãutarea. Sã nu mã gândesc la nimic. E un oximoron, precum acum atunci. 
Oximoronul e asocierea a doi termeni contradictorii. Îmi amintesc de "războaiele" noastre pe această temă: 
Veselie gravă. 
Tăcere elocventă 
Linişte asurzitoare! 
Copii originale! 
Gãsit dispãrut! 
Profesor elev. 
Gaz lichid. 
Clar nedesluşit. 
Mort viu. 
Aproape exact. 
Imitaţie originalã. 
Accidental intenţionat! 
Micşorare giganticã! 

Dar nu-i nimeni acolo...Ce-ar fi să ne mai luăm o zi liberă, ca pe vremuri şi să ne uităm la un film? 
Am aflat singur. A fost la un control şi...În fine...Dintr-o datã, doctorii i-au spus cã mai are douã luni de trãit. 
Ultimele douã luni şi le-a petrecut scriind tuturor. Rudelor, colegilor de la servici, unor oameni de care nici n-am auzit...Le-a scris despre toate lucrurile pe care a vrut sã le facã şi n-a avut ocazia şi toate lucrurile pe care le-a fãcut, insã n-a vrut sã le facã. Mi-a scris şi mie o scrisoare, insã mi-a fost teamã sã o deschid. Mi-a fost teamã cã era un fel de confesiune. 
La spital, în ultimele secunde s-a întâmplat ceva ce n-am mai spus nimănui. Absolut nimãnui, niciodatã ! Dumnezeule...N-am putut sã rãspund. Pur şi simplu, n-am putut. 
I-am auzit vocea...Eşti acolo...? 
Eşti acolo? A întrebat de nouã ori. Ştiu, pentru cã am numãrat. De ce n-a întrebat de cineva? "E cineva acolo?" Întreba de o singurã persoanã...Cred cã ştia cã eu sunt acolo. Cea mai lungã pauzã a fost între a treia şi a patra întrebare...15 secunde...Eşti acolo...? Auzeam oamenii cum plângeau. Eşti acolo...? Auzeam lumea cum se năruia în jurul meu. Eşti acolo...? Eşti? 

..................................................- .... 

Fiule, crezi cã te-aş lãsa nesupravegheat? Crezi cã aş permite sã ţi se întâmple ceva? Ştiu mereu unde eşti, cum eşti. E vremea sã mergi acasã, chiar dacã eu nu mai sunt...